Cartile cu Apolodor
duminică, 28 noiembrie 2010
Gellu Naum-viata lui
Gellu Naum
Gellu Naum (n. 1 august 1915, București — d. 29 septembrie 2001, București) a fost un poet, prozator și dramaturg român, considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european.
În 1926 intră la liceul "Dimitrie Cantemir" din București, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în Cuvântul.
Între 1933 și 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universității din București, studiind Filosofia. La 27 decembrie 1935, studentul Naum din anul III a fost percheziționat și arestat pentru că a fost surprins scriind "parole cu caracter subversiv" pe zidurile caselor din străzile Dr. Sergiu, Dr. Felix și Bd. Cuza.[1]
La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, pleacă în 1938 la Paris, unde își continuă studiile de filozofie la Sorbonna, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog și filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton.
Întors în țară în 1939, va fi mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit.
În 1941 se constituie grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu și Paul Păun), a cărui activitate deosebit de intensă între anii 1945 și 1947 îl va face pe André Breton să afirme: "Centrul lumii (suprarealiste) s-a mutat la București".
După 1947, în condițiile impunerii Realismului socialist ca unică formă permisă de exprimare în literatură, grupul se destramă. În 1948 și 1949, Gellu Naum scrie poemul cu tentă filozofică și ezoterică Calea șearpelui, experiență care îi va marca definitiv stilul. În anii '50 și '60, publică mai multe cărți de literatură pentru copii (precum mult apreciata Carte cu Apolodor), dar și de literatură proletcultistă (precum volumul Soarele calm sau "romanul pentru tineret" Tabăra din munți), acestea din urmă nefiind prezente în majoritatea bibliografiilor oficiale. Cu toate acestea, Gellu Naum a continuat să scrie, pe ascuns, poeme suprarealiste (de exemplu, poemul din 1958 Heraclit). În această perioadă, el trăiește mai mult din traduceri: René Char, Denis Diderot, Samuel Beckett, Stendhal, Franz Kafka, Julien Gracq, etc.
Odată cu perioada destinderii regimului, începe să publice poeziile de sertar în 1968, cu volumul Athanor. Cu acest volum și cu următoarele (Copacul-animal, Tatăl meu obosit, etc.), Gellu Naum reușește să stârnească unele reacții printre critici, dar începe să fie recunoscut ca un scriitor important abia după publicarea romanului Zenobia (1985). În numai câțiva ani, apar numeroase ediții traduse din poemele lui Gellu Naum. De asemenea, el este invitat să țină lecturi publice în Germania, Franța, Olanda și Elveția.
Opera sa este tradusă în principalele limbi internaționale, fiind încununată cu premii importante (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pentru întreaga activitate literară, 1986; Premiul european de poezie, Münster, 1999; The American Romanian Academy Arts Award, 2002 ș.a.).
Ca și André Breton, Gellu Naum a rămas până la sfârșitul vieții credincios modului suprarealist de a trăi și de a scrie poezia, ceea ce dovedește că pentru el alegerea suprarealismului nu a fost o opțiune conjuncturală, ci expresia celei mai autentice afirmări de sine.
Biografie
S-a născut la 1 august 1915 în București, a fost fiu al poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărășești.În 1926 intră la liceul "Dimitrie Cantemir" din București, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în Cuvântul.
Între 1933 și 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universității din București, studiind Filosofia. La 27 decembrie 1935, studentul Naum din anul III a fost percheziționat și arestat pentru că a fost surprins scriind "parole cu caracter subversiv" pe zidurile caselor din străzile Dr. Sergiu, Dr. Felix și Bd. Cuza.[1]
La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, pleacă în 1938 la Paris, unde își continuă studiile de filozofie la Sorbonna, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog și filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton.
Întors în țară în 1939, va fi mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit.
În 1941 se constituie grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu și Paul Păun), a cărui activitate deosebit de intensă între anii 1945 și 1947 îl va face pe André Breton să afirme: "Centrul lumii (suprarealiste) s-a mutat la București".
După 1947, în condițiile impunerii Realismului socialist ca unică formă permisă de exprimare în literatură, grupul se destramă. În 1948 și 1949, Gellu Naum scrie poemul cu tentă filozofică și ezoterică Calea șearpelui, experiență care îi va marca definitiv stilul. În anii '50 și '60, publică mai multe cărți de literatură pentru copii (precum mult apreciata Carte cu Apolodor), dar și de literatură proletcultistă (precum volumul Soarele calm sau "romanul pentru tineret" Tabăra din munți), acestea din urmă nefiind prezente în majoritatea bibliografiilor oficiale. Cu toate acestea, Gellu Naum a continuat să scrie, pe ascuns, poeme suprarealiste (de exemplu, poemul din 1958 Heraclit). În această perioadă, el trăiește mai mult din traduceri: René Char, Denis Diderot, Samuel Beckett, Stendhal, Franz Kafka, Julien Gracq, etc.
Odată cu perioada destinderii regimului, începe să publice poeziile de sertar în 1968, cu volumul Athanor. Cu acest volum și cu următoarele (Copacul-animal, Tatăl meu obosit, etc.), Gellu Naum reușește să stârnească unele reacții printre critici, dar începe să fie recunoscut ca un scriitor important abia după publicarea romanului Zenobia (1985). În numai câțiva ani, apar numeroase ediții traduse din poemele lui Gellu Naum. De asemenea, el este invitat să țină lecturi publice în Germania, Franța, Olanda și Elveția.
Opera sa este tradusă în principalele limbi internaționale, fiind încununată cu premii importante (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pentru întreaga activitate literară, 1986; Premiul european de poezie, Münster, 1999; The American Romanian Academy Arts Award, 2002 ș.a.).
Ca și André Breton, Gellu Naum a rămas până la sfârșitul vieții credincios modului suprarealist de a trăi și de a scrie poezia, ceea ce dovedește că pentru el alegerea suprarealismului nu a fost o opțiune conjuncturală, ci expresia celei mai autentice afirmări de sine.
Literatura română | ||
Pe categorii | ||
Istoria literaturii române | ||
Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 -Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană | ||
Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism Romantism - Realism Simbolism - Naturalism Modernism - Tradiționalism Semănătorism- Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism | ||
Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii | ||
Portal România | ||
Portal Literatură | ||
Proiectul literatură | ||
v • d • m |
Opera
Poezii
- Drumețul incendiar, Tipografia Alfa, București, 1936 (cu trei calcuri de Victor Brauner; tiraj de 160 de exemplare dintre care 10 pe hârtie galbenă)
- Libertatea de a dormi pe o frunte, Tipografia Steaua Artei, București, 1937 (cu un desen de Victor Brauner; tiraj de 96 de exemplare)
- Vasco de Gama, Institutul de Arte Grafice "Rotativa", București, 1940 (cu un desen de Jacques Hérold; tiraj de 150 de exemplare pe hârtie velină)
- Culoarul somnului, București, 1944 (cu un portret de Victor Brauner)
- Poem despre tinerețea noastră, Editura S.N., București, 1960 (ilustrații de Jules Perahim)
- Soarele calm, Editura pentru Literatură, București, 1961 (copertă și ilustrații de Jules Perahim)
- Athanor, Editura pentru Literatură, București, 1968
- Poeme alese, Editura Albatros, București, 1970 (cu un portret de Victor Brauner)
- Copacul-animal, Editura Eminescu, București, 1971
- Tatăl meu obosit. Pohem, Cartea Românească, București, 1972
- Poeme alese, Cartea Românească, București, 1974
- Descrierea turnului, Editura Albatros, București, 1975 (în același an, o ediție completă, în afară de comerț a fost tipărită la Editura Litera)
- Partea cealaltă, Cartea Românească, București, 1980
- Malul albastru, Cartea Românească, București, 1990
- Fața și suprafața urmat de Malul albastru. Poeme (1989-1993), Editura Litera, București, 1994
- Focul negru, Editura Eminescu, București, 1995
- Sora fântână, Editura Eminescu, București, 1995
- Copacul-animal urmat de Avantajul vertebrelor, Colecția Avangarda, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000
- Ascet la baraca de tir, Editura Fundației Culturale Române, București, 2000 (postfață de Ioana Pârvulescu)
- Calea șearpelui, Editura Paralela 45, Pitești, 2002 (postum; ediție îngrijită și prefațată de Simona Popescu)
- Despre identic și felurit. Antologie, Editura Polirom, București, 2004 (postum; prefață și notă de Simona Popescu)
Literatură pentru copii
- Așa-i Sanda, București, 1956
- Kicsi Sari, București, 1956
- Cel mai mare Gulliver, București, 1958
- Cartea cu Apolodor, București, 1959 (desene de Jules Perahim)
- Das Buch von Apolodor (Cartea lui Apolodor), Editura Tineretului, București, 1963 (tradusă în germană de Franz Johannes Bulhardt)
- A doua carte cu Apolodor, București, 1964
- Cartea cu Apolodor, Editura Ion Creangă, București, 1975
- Cărțile cu Apolodor, Editura Ion Creangă, București, 1979
- Amedeu, cel mai cumsecade leu, poezii, Editura Ion Creangă, București, 1988 (desene de N. Nobilescu)
- Apolodor, un mic pinguin călător, poezii, Editura Ion Creangă, București, 1988 (desene de N. Nobilescu)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)